Nemore e numită „grădină” de creatorii „fishing for compliments” deşi e făcută din 36 de stâlpi flexibili din grafit.
Concepută să „simtă” vizitatorul ca pe o interferenţă străină, grădina artificială reacţionează la prezenţa umană pentru că fiecare stâlp are un comportament şi are ca repere programate: ’vecini’ – ceilalţi stâlpi şi ’vecinul străin’ – vizitatorul. În funcţie de mişcările acestora, grădina va scoate sunete provocate de „iritarea stâlpilor care generează o modulaţie de înălţime şi amplitudine: cu cât se apleacă mai mult stâlpul, cu atât e mai tare zgomotul oscilatorului”.
video : http://player.vimeo.com/video/16255144?autoplay=1
Problema care se pune e de cum percepem noi acest întreg care pare să reacţioneze atât de ostil la prezenţa umană – e frică, e curiozitate, e nervozitate? Sunt universurile tehnologice terorizate de noi? Dar fiind obiecte inanimate şi inaudibile nu le ne dăm seama. Implementându-le cu sensibilitate avem şansa să le vedem reacţia. Primele două exemple similare care îmi vin în minte sunt Fear de Marie Sester şi Dune 4.1 amplasat în Maastunnel din Rotterdam.
Despre servo motoare, cu Max Kickinger:
„Stâlpii sunt puşi în mişcare de două servo motoare – unul roteşte stâlpul, altul trage o bobină care are ataşat fir de pescuit, înclinând stâlpul. Grădina e controlată prin 6 arduino mega (?), un computer rulează vvvv pentru aplicaţia de pe server şi pd pentru sunet. Sunetul funcţionează ca o sinteză aditivă simplă, compusă din 36 de oscilatori sinus.”
„fishing for compliments” sunt Jan Bernstein, Max Kickinger, Woeishi Lean, Sebastian Neitsch, băieţi care se ocupă de cinetică, toate tipurile de design şi de muzică.
Imagini cu instalaţia găsiţi în arhiva de aici.
art1ficial 