Arhive pe etichete: Alan Rath

Alan Rath

Standard

Unul dintre pionierii sculpturii cinetice robotice este Alan Rath. Cu diplomă în inginerie de la MIT, Rath a început să producă sculpturi mecanice și electronice care incorporează de multe ori ecrane video. Artistul construiește singur toate componentele mecanice și electronice, iar în prima etapă a carierei programa și nu filma imaginile de pe ecrane. Pentru că în anii ’80 nu exista grafică digitală și nici video digital, se bănuia că Rath incorpora casete VHS pe care le ascundea vederii. Imaginile sunt de fapt construite cadru cu cadru prin programare: componenta electronică generează imaginile din date digitale. Acestă caracteristică a adus un plus de inovație sculpturilor sale. Admirația pentru forma sculpturală a hardware-ului care de obicei este ascuns în spatele carcaselor computerelor și sistemelor motorizate sau inteligente îl determină pe Rath să păstreze aspectul tehnologic al lucrărilor sale. „Aleg componentele în baza aspectului lor. Pentru mine, transformatoarele pot să fie atrăgătoare sau urâte”, declară Rath într-un interviu[1].

Combinația elementelor structurale cu ecranele care afișează imagini ale unor părți anatomice: ochi, mâini, nas, gură, produce o impresie reușită, dar stranie, de prezență (umană). Această trăsătură a operei lui, similară cu lucrările lui Tony Oursler, este foarte eficientă în contextul discuției despre robotică și a diferențelor/similarităților uman – tehnologic. Firele par să fie legături nervoase, boxele de obicei pulsează asemenea unor organe interne animate de suflul vieții, ecranele sunt ochi care se rotesc sau guri care scot limba, din elemente electronice și tehnologice se naște un nou organism care simulează sau chiar oferă posibiliatea interacțiunii. Sculpturile cinetice și electronice ale lui Rath se sprijină pe concepția că mașinăriile nu sunt nenaturale și mai ales că arta este tehnologie. Caracterul unic al lucrărilor lui derivă din această atitudine că mașinicul nu ar trebui considerat extern și diferit, ci perceput ca ceva propriu oamenilor, o reflexie a lor. În opinia lui, „deja suntem cyborgi. Conștiința noastră este în mod fundamental alterată pentru că am crescut într-un mediu artificial. Datorită elasticității minții umane nu percepem [situația] asta ca fiind artificial pentru că am crescut cu ea. Totuși la o anumită vârstă, creierul se întărește și noile schimbări par stranii”[2]. Sculpturile sale intervin în acest punct în care publicul trebuie antrenat și expus interacțiunii cu aceste structuri robotice înzestrate cu o cvasi-viață pentru a își relaxa prejudecățile referitoare la ce e artificial și ce e natural – se remarcă însă deplasarea de sens pe care acești termeni au suferit-o, „natural” include și tehnologie, dar într-un grad care este confortabil prin uz și obișnuință, prin familiaritatea care face acea tehnologie „firească”; iar „artificial” conotează noile tehnologii, cele care trebuie să treacă printr-o etapă inițială de respingere înainte de a putea fi asimilate, asemenea unei proteze care este percepută ca străină, externă până când creierul se obișnuiește cu ea.

Acest sentiment este captat foarte bine de video sculpturile lui Rath din seria privitorilor: denumite Watcher, Voyeur, Scopophilliac, toate trimit la plăcerea (interzisă) de a privi, implicit la (ne)plăcerea de a fi privit și la conotațiile concentraționare ale supravegherii. Trebuie punctat că sculpturile sunt formate prin juxtapunerea unor elemente care nu au intenția de a imita structura corpului uman, o perechi de ochi nu este neapărat montată pe un chip, o mână nu trebuie coordonată cu o altă mână, un nas poate fi așezat între două roți ș.am.d. Scoaterea din context a acestor componente anatomice concentrează atenția asupra execuției anumitor gesturi, asupra mișcării și controlului, iar o nouă expresivitate se naște. Aceste sculpturi funcționează ca metafore emoționale și psihologice producând revelații în legătură cu modurile în care tehnologia ne modelează percepțiile și simțurile. Rath mizează pe o anumită doză de umor care înlesnește apropierea vizitatorilor de sculpturile robotice și angajarea într-o interacțiune ludică cu ele. Faptul că de multe ori imaginile reprezintă părți anatomice ale artistului însuși le face să dobândească statutul unei persona intermediare. Unul dintre dezideratele roboticii este de a putea instala un creier uman cu activitate cerebrală normală și conștiință într-un robot, eliminând astfel vulnerabilitățile corpului și riscurile la care acesta e supus. Sculpturile lui Rath trimit substituție senzorială, o practică prin care lipsa unui simț este compensată prin antrenarea unui alt simț care îi preia stimulii ajutând la decodarea informației din mediul exterior. Galeria de sculpturi care clipesc, pulsează și se mișcă în spațiul dat reprezintă o nouă viziune asupra roboticii nu de viitor, ci de acum. Reunite sub numele de Skinetics (joc de cuvinte între „piele” și „cinetică”), lucrările lui Alan Rath sunt similare în reușită cu body art-ul lui Stelarc – o simbioză tehnologic-uman care funcționează perfect, avantajul lui Rath fiind că prin umor reușește să depășească sau să evite probleme de ordin etic.

Tot mai preocupat de autonomia sculpturilor sale, Rath s-a orientat în ultima perioadă spre lucrări care interacționează între ele, ca în One Track Minds unde două cărucioare alunecă pe șine înainte și înapoi, având câte un braț mecanic cu care încearcă să se atingă sau să se evite. O reminiscență Arthur Ganson se poate recunoaște în Pair, de exemplu: un braț cu o pană moale încearcă să atingă pentru a mângâia sau curăța o structură metalică asemănătoare cu o răzătoare, care se rotește. În lucrări de acest tip intervine un scenariu, dar și o libertate de a improviza, mișcările sunt aleatorii, jocul fiind de a observa suficient de mult timp până când intervine un tipar de coordonare și sincronizare, iar noile posibilități de interacțiune descoperite astfel intră în scenariu.


[1] Merideth Tromble, „Interview: Alan Rath, Special to the Gate”, San Francisco Gate, http://www.sfgate.com/eguide/profile/.

[2] Idem.

Anunțuri