Takis

Standard

Maestrul jocurilor cu gravitația trebuie să fie Takis (Takis Vassilisakis), sculptorul cinetic pe care Duchamp l-a numit „veselul muncitor al câmpului magnetic”. Takis e cunoscut pentru seria sculpturilor telemagnetice din 1958. Au urmat lucrări electromagnetice ca urmare a interesului pentru scannere și forțe magnetice și electrice, invizibile ochiului uman.

Auto-didact și conștient de sine, Takis nu se consideră înzestrat cu un talent ieșit din comun și atribuie activitatea sa mai degrabă sferei de cercetare, având o apetență pentru experimente. Asta nu îl plasează în tabăra oamenilor de știință însă, fiind de părere că între artist și savant nu există nici o diferență –ambii sunt cercetători.

„Recent, am înțeles că am un contact spațial. Eram prea des atacat de câmpul magnetic. Aveam crize de epilepsie. Am început să înțeleg că toți artiștii, plasticienii – toate meseriile, cred – savanții, fizicienii, matematicienii, au un contact care vine din spațiu. Trebuie să existe un câmp magnetic care sensibilizează contactul mental. Sunt convins că acestuia i se datorează toate aceste minunății”[1].

Tele-Sculpture

Moștenirea greacă îl face pe Takis să aspire la idealul platonician al artistului care face evident un lucru invizibil. ÎnTele-Sculptura din 1960, folosește un electromagnet în formă de cilindru care pornește și se oprește la intervale regulate. Atunci când e pornit, atrage bobina neagră și respinge sfera albă, iar când e oprit, cele două se atrag una pe alta într-un dans suspendat, așa-zis liber, o coregrafie improvizată a levitației. Spațiul e sculptat într-o structură dinamică, configurată și întreținută de interferența electromagnetică. Sculptura construită de Takis conține în sine forța misterioasă a magnetismului pe care Pontus Hultén o contrastează cu „forța rațională, inteligibilă a unui dispozitiv mecanic”[2] de acest fel; levitația cosmică versus îngrădirea gravitațională.

Cu timpul lucrările sale au căpătat și o componentă interactivă, angajând privitorul ca utilizator al câmpului magnetic și dându-i puterea de a controla și de a manipula sculptura. În contextul interacțiunilor milenare dintre artă, știință și tehnologie, artistul este acum într-o fază în care trebuie să își asume un rol mai pregnant social pe măsură ce tehnologia devine tot mai complexă. Mai conștient și mai intuitiv decât restul, artistul e responsabil de a reface echilibrul dintre nevoile sociale și cele individuale.

„Cel puțin o parte din munca artistului va fi de a concepe metode prin care plăcerea unei experiențe intens individuale poate interacționa cu cea a celorlați pentru a produce o societate mai viabilă decât în prezent”[3].

Câmpul magnetic și atracția gravitațională sunt asemenea experiențe intens individuale la care publicul se poate conecta prin lucrările lui Takis în mod colectiv.


[1] Takis, Jean-Francois Lyotard și alții, „L’atelier de Takis: Tous deux, l’artiste et le savant sont tellement proches.” Modernités Esthétiques 10 (1994), p. 163.

[2] Pontus Hultén, op. cit., p. 194.

[3] Cyril Stanley Smith, „Art, Technology and Science: Notes on Their Historial Interactions”, Technology and Culture 11.4 (1970), p. 549.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s