Imortalizarea naturii în sculptură: Claire Morgan

Standard

Claire Morgan este autoarea unor instalaţii deosebit de laborioase: colectează şi organizează sute, chiar mii de elemente, pe care le înşiră pe fire de nailon şi le suspendă conectând tavanul de podea, gândindu-le uneori ca pe structuri care se mişcă în curenţi de aer sau care îşi alterează starea.

Lucrările ei dau dovadă de o tenacitate care stârneşte uimirea şi fascinaţia că aşa ceva ar putea exista: un flux oprit al naturii. Surprinsă parcă în plin avânt (dirijat), natura e arătată într-un stop cadru. Mania controlului reiese ori de câte ori firul de nailon sclipeşte în lumină. Cu toate astea rezultatul se impune prin fragilitate şi prin delicateţea cu care a fost alcătuit – e o creaţie a răbdării. Îngrijorător e că răbdarea cu care au fost alcătuite aceste instalaţii trezeşte în vizitator o stare de nelinişte, de aşteptare a reluării ciclului vieţii, a repunerii în mişcare. Reînnoirea nu pare a fi posibilă. Până la urmă ce se vede e o mostră a dezastrului ecologic.

Angajamentul lui Claire Morgan e vizibil din felul în care manipulează şi înscenează acest moment al ciclului natural, printr-o folosire riguroasă a materialului organic, dublată şi dedublată de materialele artificiale, precum şi de metoda cvasi-chirurgicală, curată, cu care construieşte forme geometrice, ’prea’ perfecte pentru a fi adevărate, autentice. Până la urmă poate e un resort dramatic.


S-a remarcat că materialul sculptural al lui Morgan e comun şi cotidian, dar „acest material e transfigurat prin rigoarea compoziţiei formale”. Procedeul ar fi aşadar de defamiliarizare.

Interesant e contrastul care se stabileşte între plastic şi nailon, pe de o parte, şi elementele naturale, pe de altă parte. În timp ce bulbii de lalea cresc pe parcursul expoziţiei ajungând aproape în punctul de îmbobocire, ori în vreme ce muştele se descompun treptat, componenta artificială a instalaţiei nu prezintă alterări, e nedegradabilă şi va continua să împiedice cursul naturii.

„Relaţia noastră culturală cu natura şi pământul e dezastruoasă şi e prezentată în toată gloria ei fragmentară fiind dramatic accentuată şi parodiată de această formularea în serie, aproape maşinică a materiei organice ca sculptură.” (D. Ambrose)

Impresia de plutire şi de imponderabilitate suscită ideea uşurinţei cu care în mod natural viaţa se organizează în formaţi(un)i mai mult sau mai puţin stabile, dar foarte bine reglementate. În definitiv, am ajuns să imităm tot mai puţin natura şi să o constrângem tot mai mult la o aparenţă formal ordonată, fotogenică, de instantaneu. Toate aceste cadre de o compoziţie migăloasă dezvăluie la o privire mai atentă cadavre – corpuri neînsufleţite de păsări, roiuri imobile de fluturi sau de muşte, o veveriţă moartă ş.a.
Poate printre cele mai tulburătoare sunt cele care arată o pasăre împăiată, în picaj prin diferite straturi de fructe, frunze sau de muşte.

Această prezentare necesită JavaScript.

În alte cazuri (Clearing, Ophelia – wake, The Blues II, While You Were Sleeping), se reface momentul fatal printr-o capcană metaforică ce constă în bucăţele rupte din pungi de plastic, culoarea variază, capcană în care vieţuitoarele sunt ademenite şi din care nu se pot elibera. Ciclul tehnologic nu oferă scăpare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s