Theo Jansen şi noul cod genetic

Standard

Profil: Theo Jansen (n. 1948) a studiat fizica la Universitatea din Delft, în Olanda, înainte de a deveni pictor. După şapte ani de pictură, a început să lucreze la un proiect OZN – a proiectat o farfurie zburătoare care a survolat Delftul în 1980 stârnind panică în oraş şi atrăgându-i lui Jansen o atenţie considerabilă. S-a produs un declic, spune Jansen, „trebuia să fac lucruri şi mai tehnice, iar cum interesul meu pentru fizică nu dispăruse în vremea în care m-am ocupat cu pictura, a fost ca o renaştere a preocupării pentru tehnică”.

Olandezul Theo Jansen este (acum bine-cunoscutul) creator al animalelor de plajă, marcă înregistrată Strandbesteen. Stranie combinaţie între sculptură cinetică şi robotică primitivă, aceste creaturi din tuburi de PVC se mişcă autonom pe plajele din apropierea Y. Sunt dotate cu aripi şi se deplasează cu ajutorul vântului, stocând aer în „membre”. Mecanismul de funcţionare îl explică Jansen însuşi, invitat în 2007 la TED:

Jansen: „Am început prin a construi roboţi care puteau aduna nisip şi construi dune care să ne salveze de creşterea nivelului mării, iar în timpul lucrului mi-am dat seama că făceam forme noi de viaţă şi perseverând în asta am sperat să devin mai înţelept în privinţa existenţei noastre şi a formelor noastre de viaţă. […] Am tot felul de teorii despre simetrie şi despre multiplicare, despre secvenţele din evoluţie prin faptul că am generat evoluţia de la început şi am făcut-o nouă, cred că am descoperit multe despre mecanismul din spatele ei.”

Organizate pe generaţii, animalele de plajă formează turme pe care Jansen le urmăreşte pe plajă, observându-le în plin proces evolutiv. El vorbeşte despre o selecţie ’naturală’: ceea ce funcţionează, este păstrat ca material genetic viabil şi incorporat în noua generaţie. Mutaţiile – de fapt reajustări ale lungimii tuburilor pvc – pe care le suportă sunt parte dintr-un proces de evoluţie cvasi-darwiniană. Altfel, exemplarul ajunge în cimitirul din spatele atelierului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Jansen se joacă destul de mult cu termenii în care alege să îşi descrie creaţiile, dar şi cu felul în care se (re)prezintă: face uz de formula filmului documentar pentru a spori strania impresia de veridicitate a animalelor din pvc; foloseşte naraţiunea de popularizare ştiinţifică specifică emisiunilor enciclopedice şi îşi ilustrează specia, exemplar cu exemplar, într-o terminologie latină inventată. Cu toate astea, rămâne un reprezentant al crezului sculpturii cinetice: antropomorfizarea nu este suficientă pentru a insufla viaţă materiei inerte (Burnham) şi de aceea se poate renunţa la ea; mai mult, imitaţia naturii este pe cât posibil limitată. Jansen susţine că a descoperit pe cont propriu un principiu de mişcare pentru a-şi da seama că există deja în natură: o reinventare a roţii, desigur. Fragilele sale animale au un aer straniu de familiaritate şi totuşi nu seamănă cu nimic din faună. Par animate, dar nu sunt. Dezideratul [+anima] din robotică marchează distincţia faţă de „creaturile” artei: [-anima]. Pentru că ceea ce se urmăreşte în unele cazuri este doar fabricarea unor „artefacte purtătoare-de-viaţă” (Ibidem), antrenate în mişcare de o sursă externă, dependente de o inteligenţă.

În mod neaşteptat, aceste încercări [de a reproduce viaţa] produc aproape involuntar efecte estetice: Theo Jansen susţine (într-un interviu) că ce şi-a propus a fost să creeze o nouă formă de viaţă şi în vederea acestui fapt vizează de fiecare dată funcţionalitatea, pe care nu o atinge întotdeauna, dar se surprinde însă cu rezultate foarte frumoase. De unde vine această frumuseţe – probabil din simplitatea mijloacelor tehnologice, din faptul că sunt acţionate eolian şi se întrevede artizanatul.

Animaris Umerus

„Barierele dintre artă şi inginerie există doar în minţile noastre”, spune Jansen lansând un nou profil al artistului contemporan. El susţine că diferenţele de acest fel sunt născute din profilul pe care îl impun institutele şi universităţile când, de fapt, inginerii „sunt artişti într-o măsură mai mare decât ar vrea să recunoască” şi conchide: „Oamenii exagerează ce îşi imaginează ei că sunt. Artiştii fac la fel.”

Relaţia lui pragmatică cu natura provine din experienţa locuitului în Olanda care şi-a remodelat şi cultivat natura din necesitate: „Bineînţeles că prefer să am natură în jurul meu, dar nu trebuie să fie exact aceeaşi formă de vegetaţie doar din motive nostalgice. Natura evoluează şi produce lucruri noi.” Miza lui este că refăcând natura se va lovi de aceleaşi probleme ca şi creatorul iniţial, fiind astfel cu un pas mai aproape de a descoperi secretul vieţii. Carl Pisaturo, designer robotic, a invocat toate provocările şi obstacolele până la „lucrurile cu viaţă”, care rămân încă nerezolvate şi a comentat „Cât despre arta ca fiind legată de adevăr, asemenea dificultăţi – să zicem, o maşină răsturnată, scurt-circuitată, pe jumătate îngropată în nisip – ar trebui să vorbească elocvent despre cât de greu e să fii dumnezeu”.

Surse şi resurse:

site http://www.strandbeest.com/
blogul filmului Stranbesteen http://strandbeestmovie.typepad.com/
interviuri
http://siouxwire-annex.blogspot.com/2008/04/interview-theo-jansen.html
http://www.artificial.dk/articles/theojansen.htm
http://www.goodexperience.com/blog/archives/000145.php
altele
http://www.wired.com/culture/lifestyle/news/2005/01/66356
http://www.artfutura.org/02/05jansen_en.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s